Bison Adventure Race - 2026!



Natura face mereu ceea ce știe ea mai bine. Și dacă anul trecut natura a decis că nu este momentul potrivit pentru Bison Adventure, atunci înseamnă că nu a fost. Noi, oamenii, trebuie să o respectăm și să (re)învățăm să trăim cu ea, fără să o deteriorăm. Acesta este principiul pe care ne-am bazat decizia de anulare a competiției în 2025. ÎNSĂ momentul mult așteptat a sosit.

DĂM START ÎNSCRIERILOR la Bison Adventure Race pentru anul 2026 !!!



Acest eveniment este organizat prin proiectul „Ținutul Zimbrului: conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț” finanțat de Fundația OMV Petrom prin programul „Verde pentru Viitor” ediția 2.0, dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Propark – Fundația pentru Arii Protejate. Proiectul este implementat de Asociația de Ecoturism din România , în parteneriat cu RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Vânători Neamț , Asociația Mioritics și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice.

Participarea la acest concurs se face exclusiv pe propria răspundere, participanții asumându-și conștient toate riscurile de vătămare corporală, deces sau daune materiale ce pot surveni în timpul activităților sau deplasărilor, indiferent de locație sau context. Prin înscriere, aceștia și succesorii lor exonerează Fundația OMV Petrom, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile sau Propark-Fundația pentru Arii Protejate de orice răspundere juridică, civilă sau penală pentru orice incident medical, accident, deces sau pagubă materială (pierdere, furt, distrugere bunuri) și renunță irevocabil la dreptul de a solicita despăgubiri sau de a-i acționa în instanță. Este responsabilitatea exclusivă a participanților să își asigure starea de sănătate, competențele, echipamentele de protecție și asigurările medicale/de bunuri necesare, Fundația OMV Petrom, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile sau Propark-Fundația pentru Arii Protejate neoferind nicio garanție privind siguranța locațiilor, a echipamentelor personale sau a mediului de desfășurare a concursului

Conținutul acestui material nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Fundației OMV Petrom, a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile sau a Propark- Fundația pentru Arii Protejate, fiind responsabilitatea exclusivă a beneficiarului proiectului.

19-21 iunie 2026

Înscrierile pentru cursa lungă vor începe în data de 20.02.2026 și se vor încheia în data de 31.05.2026
Înscrierile pentru cursa scurtă vor începe în data de 20.02.2026 și se vor încheia în data de 31.05.2026
WhatsApp Image 2025-07-22 at 11.32.10_ea977953
250

km de parcurs

50

ore de concurs

4

concurenți in echipă

1

provocare!

100

km de parcurs

24

ore de concurs

2

concurenți in echipă

1

provocare!


Ce este o competiție de tip ”adventure”?

Bison Adventure Race este o competiție complexă cu caracter montan care testează aptitudinile fizice, psihice, de anduranță și de orientare ale echipelor.
  • Alergare montană
  • Ciclism montan
  • Orientare sportivă
  • Canoe / plută
  • Probe pe coardă
  • Speologie şi alte probe surpriză
    Competiția de aventură se adresează echipelor, experiența și buna colaborare între coechipieri fiind extrem de importante pentru a ajunge la linia de Finish.
        De obicei, într-o competiție de aventură, harta este înmânată echipelor cu o zi înaintea startului iar traseul este la alegerea echipelor, acestea fiind nevoite să treacă prin posturile de control în ordinea stabilită de organizatori.